În afară că mi-am făcut griji pentru mama, de când a început pandemia-nebunia aproape că nu am gândit.
Că nu știam ce să gândesc. Ca orice optimistă am simțit, privind știrile, ca o directă de dreapta în toate convingerile mele. Eu propovăduiam până mai ieri, în stânga și în dreapta, încredere, optimism, curaj și bună credință, Și credeam din tot sufletul în ceea ce spuneam.
Dar treaba asta din jur, de acum, m-a dezechilibrat puțin.
Și am stat cu capul pe pernă serile (nopțile să știi că am reușit să dorm) și am tot întors pe toate părțile ceea ce vedeam, ceea ce învățasem și ceea ce credeam eu până mai ieri.
Și în a-nsprezecea zi mi-a ieșit. M-am hotărât ce și cum să gândesc.
Dar să îți spun premisele pe baza cărora mi-am construit eu teoria mea pentru mine, că poate te ajută și pe tine vreuna.
- Suferința = durere x rezistență
Asta am învățat eu când pregăteam unul din cursurile mele despre încredere. Și anume că dacă Durerea vine, se întâmplă, nu o poți controla, în schimba Suferința în urma Durerii poate fi de zeci de ori mai mari dacă te opui, dacă te frămânți și încerci să înțelegi și să rezolvi cu orice preț.
Adică în loc să mă mir și să mă întreb de ce mi se întâmplă mie una ca asta, în loc să îmi populez gândurile cu regrete de genul: ”mai bine făceam asta…” sau ”oare de ce nu m-am gândit mai demult să…”, mai bine mă gândesc ce fac eu acum în situația data, cum trec peste, ce este mai bine pentru mine.
- Să gândesc/ trăiesc în sloturi de timp
Adică să mă concentrez pe rând, un timp limitat definit la câte o problemă și apoi să mă mut la alt subiect.
- Mă uit 15 minute la știri-mă întristez, informez, îngrijorez și apoi
- Mă mut o oră la o carte erotică ( pasiunea mea ascunsă) sau o emisiune despre bucătărie și amenajare casă și apoi
- Vorbesc la telefon 20 de minute cu prietena mea despre o vecini gălăgioși sau copii/ soți neascultători (bârfa dă o stare de bine).
Și fac fiecare activitate cu implicare 100%, prezentă în ceea ce spun și fac și nu cu gândurile pe aiurea.
Nu las îngrijorarea și frica să intre în toate sloturile mele de timp. Eu sunt șeful, eu fac regulile.
- Constantă e schimbarea, nimic nu ține prea mult.
Va urma ceva după această perioadă. Vreau să mă pregătesc pentru acel ceva. Vreau să fiu gata pregătită când ne întoarcem sau ne mutăm la un alt stil de viață, fără izolare, fobie și dor de părinți.
Bineînțeles că va urma. Toate trec și vin altele desigur. Și pentru ălea altele vreau eu să sper și să lucrez cu mine ca să rămân întreagă la minte și la suflet.
Nu vreau să uit cum se simte o strângere de mână de frica unui virus.
Ajung 3 premise că nu sunt matematician ( matematica a fost singurul examen picat pe bune în facutate, de-aia scriu fără număr)
Dacă am vorbit prea mult, prea alambicat sau prea neștiințific, îți spun pe scurt planul meu de campanie:
- Să rămân întreagă la minte
- Să nu fac rabat la valorile și demnitatea mea
- Să mă pregătesc pentru reconstrucție și refacere
În rest dragoste, umanitate și încredere, că sunt mai bune decât toate.
